Logo UGAL

Admitere 2024

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Anexa 1.1a 

Criteriile și condițiile de admitere la
Facultatea de Medicină și Farmacie în anul 2021 

pentru absolvenții învățământului superior din România, 
cadre didactice la Facultatea de Medicină și Farmacie

 

Pentru absolvenții învățământului superior din România care sunt cadre didactice ale Facultății de Medicină și Farmacie din Galați și care doresc să urmeze a II-a facultate, în regim cu taxă, la programele de studii Medicină, Medicină dentară și Farmacie, se alocă 5% din totalul locurilor cu taxă.

Concursul de admitere se desfășoară în luna iulie și constă în concurs, pe bază de dosare.  

Înscrierea candidaților se va face la centrul de înscriere special amenajat sau online, în perioada precizată în calendarul de admitere.

Candidații vor depune la înscriere un dosar plic cu următoarele acte:

  • cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
  • certificat de naștere, în copie, a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de secretariatul facultății;
  • certificat de căsătorie, în copie, a cărui conformitate cu originalul va fi certificată de secretariatul facultății;
  • diploma de bacalaureat în original;
  • diploma de absolvire a primei facultăți și foaie matricolă/supliment la diplomă în original;
  • documente care să ateste calitatea de medic/farmacist rezident sau medic/farmacist specialist sau medic/farmacist primar, în copie;
  • alte diplome de studii (master, doctorat), în copie;
  • curriculum vitae;
  • chitanța sau dovada de achitare a taxei de înscriere.

După înscrierea candidaților și procesarea dosarelor, este interzisă retragerea sau adăugarea de documente la dosar.

Actele necesare pentru înscrierea online se vor încărca pe platformă, în copie scanată/fotografie, format *.jpeg. Acestea sunt:

  • certificat de naștere;
  • certificat de căsătorie;
  • diploma de bacalaureat;
  • diploma de absolvire a primei facultăți și foaie matricolă/supliment la diplomă;
  • documente care să ateste calitatea de medic/farmacist rezident sau medic/farmacist specialist sau medic/farmacist primar;
  • alte diplome de studii (master, doctorat);
  • curriculum vitae;
  • chitanța sau dovada de achitare a taxei de înscriere;
  • declarație pe propria răspundere privind autenticitatea documentelor încărcate pe platforma www.admitere.ugal.ro și corespondența dintre actele digitale/scanate și cele originale.
FACULTATEADOMENIUL DE LICENȚĂPROGRAMUL DE STUDIIDURATA STUDIILORAdmitere - IULIE
MEDICINĂ ȘI FARMACIE Sănătate Medicină 6 ani Concurs pe bază de dosar.

Candidații vor fi ierarhizați în funcție de punctajul obținut, calculat conform Grilei de evaluare a dosarelor candidaților.

Grila de evaluare a candidaților:
  • Adeverință de medic/ farmacist rezident – 30 puncte;
  • Certificat de medic/ farmacist specialist – 60 puncte;
  • Certificat de medic/ farmacist prim – 80 puncte;
  • Șef secție clinică/ farmacie clinică/ compartiment/ farmacist diriginte – 80 puncte;
  • Diplomă de master – 60 puncte;
  • Diplomă de doctor în științe – 80 puncte;
  • Media examenului de licență;
  • Media obținută la examenul de bacalaureat.
Medicină dentară 6 ani
Farmacie 5 ani

 

Dacă există mai mulți candidați cu punctaj egal cu cel al ultimului loc repartizat inițial, se apelează la criterii de departajare, după cum urmează:

  • media examenului de licență;
  • media obținută la examenul de bacalaureat.

Eventualele contestații cu privire la rezultatele concursului de admitere se depun la Comisia Centrală de admitere, în termen de 24 ore de la afișarea rezultatelor. Soluționarea contestațiilor se face în termen de 24 de ore de la depunerea acestora.