Logo UGAL

Admitere 2021

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

 

Metodologia desfășurării concursului de admitere la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați în anul 2021

 

1. GENERALITĂȚI

1.1. Concursul de admitere în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se desfășoară în conformitate cu:

  • Legea educației naționale nr. 1/2011, cu toate modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 441/2001 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2000 privind învățământul universitar și postuniversitar de stat cu taxă;
  • Hotărârea Guvernului nr. 1004/2002 privind stimularea elevilor și studenților care au primit distincții la olimpiadele școlare internaționale organizate în învățământul preuniversitar și a doctoranzilor care au obținut rezultate deosebite în activitatea de cercetare, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârea Guvernului nr. 404/2006 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de masterat;
  • Hotărârile Guvernului nr. 681/2011 și 134/2016 pentru modificarea și completarea Codului studiilor universitare de doctorat, aprobat prin HG 681/2011;
  • Hotărârea Guvernului nr. 739/2020 pentru modificarea anexelor nr. 1 - 6 la HG nr. 299/2020 privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor și al specializărilor/programelor de studii universitare și a structurii instituțiilor de învățământ superior pentru anul universitare 2020-2021 (prevederile legale ulterioare vor face parte integrantă din prezenta metodologie);
  • Hotărârea Guvernului nr. 738/2020 pentru modificarea anexelor nr. 1 și 2 la HG nr. 297/2020   privind domeniile și programele de studii universitare de master acreditate și numărul maxim de studenți ce pot fi școlarizați în anul universitar 2020-2021 (prevederile legale ulterioare vor face parte integrantă din prezenta metodologie);
  • Ordinul MENCS nr. 5.382/2016 privind funcţionarea şcolilor doctorale și Rectificarea privind cuprinsul anexei la OMENCS nr. 5.382/2016 din 28.12.2016 (prevederile legale ulterioare vor face parte integrantă din prezenta metodologie);
  • Ordinul MENCS nr. 6102/2016 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii la ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat, precum și cele privind repartizarea cifrei de școlarizare în vederea admiterii la studii în anul universitar  2021-2022;
  • Ordinul MEN nr. 3062/2018 privind modificarea Anexei la Ordinul nr. 6102/2016 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii la ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat;
  • Ordinul MEN nr. 5618/2019 privind modificarea alineatului (4) al articolului 5 din Metodologia-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat, aprobată prin OMENCS nr. 6102/2016;
  • Ordinul MEC nr. 4205/2020 pentru modificarea și completarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat, aprobată prin OMENCS nr. 6102/2016;
  • Ordinul ME nr. 3199/2021 pentru modificarea și completarea Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat, aprobată prin OMENCS nr. 6.102/2016;
  • Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
  • Ordinul MEN nr. 3236/2017 privind aprobarea Metodologiei de primire la studii și școlarizare a cetățenilor străini pe locuri fără plata taxelor de școlarizare și cu bursă și pe locuri fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă, în instituțiile de învățământ superior de stat acreditate;
  • Ordinul MEN nr. 3473/2017 privind aprobarea Metodologiei de primire la studii şi şcolarizare a cetăţenilor străini începând cu anul şcolar/universitar 2017-2018;
  • Ordinul MEC nr. 4151/2020 privind modificarea Metodologiei de primire la studii și școlarizare a cetățenilor străini începând cu anul școlar/universitar 2017-2018, aprobată prin OMEN nr. 3.473/2017;
  • Ordinul MEC nr. 5736/2020 privind modificarea Metodologiei de primire la studii și școlarizare a cetățenilor străini începând cu anul școlar/universitar 2017-2018, aprobată prin OMEN nr. 3.473/2017;
  • Ordinul MEN nr. 3900/16.05.2017 privind aprobarea Metodologiei de școlarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul superior de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de școlarizare, dar cu bursă, respectiv, fără plata taxelor de școlarizare, dar fără bursă, începând cu anul universitar 2017-2018;
  • Ordinul MEC/MS nr. 4.267/841/2020 pentru stabilirea unor măsuri de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 în unitățile/instituțiile de învățământ, instituțiile publice și toate structurile aflate în subordonarea sau coordonarea Ministerului Educației și Cercetării.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este o universitate de educație și cercetare științifică – conform OMECTS nr. 5262/2011 privind constatarea rezultatelor clasificării universităţilor - căreia Agenţia Română de Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) i-a conferit în anul 2019 calificativul Grad de încredere ridicat, ca urmare a evaluării instituţionale, şi are în structura sa programe de studii universitare autorizate provizoriu și acreditate de ARACIS pentru care are dreptul să organizeze concurs de admitere.

1.2. Procesul didactic în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este organizat pe trei cicluri:

  • ciclul I – studii universitare de licență (învățământ cu frecvență, la distanță și cu frecvență redusă);
  • ciclul I și II oferite comasat într-un program unitar de studii universitare (învățământ cu frecvență);
  • ciclul II – studii universitare de masterat (învățământ cu frecvență);
  • ciclul III – studii universitare de doctorat (învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă).

1.3. Admiterea la învățământul cu frecvență la ciclul de studii universitare de licență și masterat se organizează, de regulă, în două sesiuni: iulie și septembrie (în sesiunea septembrie se organizează concurs de admitere doar pentru locurile neocupate în urma concursului din sesiunea din iulie sau pentru programe noi de studii universitare autorizate provizoriu sau acreditate, publicate prin HG ulterioare). Pentru învățământul la distanță și cu frecvență redusă admiterea se organizează în iulie și septembrie. În cazul extensiunilor universitare, concursul de admitere se desfășoară, de regulă, în luna iulie/septembrie. În cazul în care, din motive temeinice, nu se poate organiza în luna septembrie, sesiunea se poate prelungi, cu aprobarea Consiliului de administrație.                                            

Pentru absolvenții învățământului superior din România, cadre didactice ale Facultății de Medicină și Farmacie din Galați, care doresc să urmeze a II-a specializare, în regim cu taxă, la programele de studii universitare de Medicină, Medicină dentară și Farmacie, concursul de admitere se desfășoară în luna iulie.  

1.4. Pentru ciclul de studii universitare de licență admiterea se organizează pe domenii de licență (sau programe de studii, acolo unde este cazul), în care există programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Pentru ciclul de studii universitare de masterat, admiterea se organizează pe programe de studii, iar pentru doctorat, admiterea se organizează pe domenii de doctorat.

1.5.  Criteriile de admitere, domeniile de licență, probele de concurs pe facultăți și ponderea mediei de bacalaureat în media finală de concurs, precum și alte criterii sunt prezentate în Anexele 1.1 și 1.2. Un candidat se poate înscrie la admitere la mai multe domenii oferite de una sau mai multe facultăți. Candidatul trebuie să se asigure, în cazul în care susține probe de concurs, că poate participa la probele de concurs pentru domeniile alese, ținând cont de planificarea acestora. Criteriile și condițiile de admitere pentru candidații care doresc să urmeze a II-a specializare în regim cu taxă, absolvenți ai învățământului superior din România, cadre didactice ale Facultății de Medicină și Farmacie Galați, sunt prezentate în Anexa 1.1a.

1.6. Desfășurarea și coordonarea concursului de admitere în Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați sunt organizate de către Comisia Centrală de Admitere, în subordinea căreia funcționează comisiile de admitere pe facultăți.

1.7. Numărul locurilor finanțate de la bugetul de stat este stabilit prin Ordin al Ministerului Educației, iar numărul locurilor cu taxă este stabilit de către Consiliul de administraţie și aprobat de către Senatul universității. Numărul total de locuri scoase la concursul de admitere pentru un domeniu (buget+taxă) nu poate depăși cifra de școlarizare aprobată de ARACIS, publicată în Hotărâre de Guvern.

1.8. Un candidat declarat admis poate beneficia de finanțare de la bugetul de stat pentru un singur program de studii universitare de licență, pentru un singur program de studii universitare de masterat și pentru un singur program de studii universitare de doctorat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

1.9. La concursul de admitere pentru ciclul de studii universitare de masterat se pot înscrie absolvenții care îndeplinesc condițiile prevăzute în Anexa 3, iar admiterea se desfășoară în iulie și septembrie.

1.10. Admiterea la studiile universitare de doctorat se desfășoară conform Metodologiei de desfășurare a concursului de admitere la studii universitare de doctorat.

1.11. Învățământul la distanță și cel cu frecvență redusă se organizează numai în regim cu taxă.

1.12. Probele de concurs, acolo unde este cazul, pot fi susținute și în limbile minorităților naționale, în cazul în care acestea au fost studiate în liceu, în condițiile în care există solicitări exprese, formulate în acest sens de către candidații înscriși.

1.13. Pentru studiile universitare organizate într-o limbă de circulație internațională, admiterea se susține în limba de predare a programului de studii universitare.

1.14. Facultățile au obligația să restituie, în cel mai scurt timp, și necondiționat, fără perceperea altor taxe, actele candidaților respinși sau ale celor care renunță la locul obținut prin admitere.

 

2. CANDIDAȚII

2.1. Au dreptul să participe la concursul de admitere:

  • pentru studii universitare de licență, numai absolvenții cu diplomă de bacalaureat obținută în România sau echivalentă, indiferent de anul absolvirii liceului;
  • pentru studii universitare de master, numai absolvenții cu diplomă de licență obținută în România sau echivalentă, indiferent de a anul absolvirii programului de licență;
  • pentru studii universitare de doctorat, numai absolvenții cu diplomă de master obținută în România sau echivalentă, indiferent de a anul absolvirii programului de master. Potrivit prevederilor LEN nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, diploma de licență a absolvenților învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate. În consecință, titularii diplomelor de studii superioare de lungă durată au dreptul să se înscrie la studii universitare de doctorat fără obligativitatea de a mai parcurge ciclul II de studii universitare de master.

Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spa­țiului Economic European și ai Confederației Elvețiene pot participa la admiterea în toate ciclurile de studii universitare, în aceleași condiții prevăzute de lege pentru cetățenii români, inclusiv în ceea ce privește taxele de școlarizare.
Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spa­țiului Economic European și ai Confederației Elvețiene pot candida la Facultatea de Medicină și Farmacie doar pe locurile cu taxă în regim CPV, conform condițiilor de admitere la studii prin concurs de evaluare a performanțelor școlare și a realizărilor personale prezentate în  Anexa 1.1b.

2.2. La admiterea în toate ciclurile de studii universitare cu predare în limba română, cetățenii Uniunii Europene și din statele terțe au obligația să facă dovada cunoașterii limbii române, conform metodologiilor de școlarizare în România a acestora.

2.3. La admiterea în ciclul de studii universitare de licență pot candida absolvenții cu diplomă de absolvire a învățământului universitar de scurtă durată pentru a obține diploma de licență în cadrul ciclului I - studii universitare de licență. Admiterea se desfășoară conform criteriilor prezentate în Anexele 1.1 și 1.2. Candidatul admis va fi înmatriculat numai pe locuri cu taxă, într-un an de studii superior celui în care realizează numărul de credite, prin echivalare sau recunoaștere, pe baza sistemului de credite transferabile (conf. Regulamentului Activității Universitare a Studenților), în conformitate cu planul de învățământ al programului de studii respectiv.
Absolvenții învățământului universitar de scurtă durată, admiși prin concurs de admitere și înmatriculați într-un an superior, pot participa, la sfârșitul anului universitar 2021-2022, la evaluarea care se face anual, în baza Legii nr. 224/2005, numai dacă mai au dreptul să studieze fără taxă de studii. Se calculează diferența dintre durata normală la ciclul de studii universitare de licență (acolo unde au fost admiși respectivii candidați) și numărul de ani cu finanțare de la buget de care a beneficiat deja absolventul de învățământ de scurtă durată. Dacă această diferență este pozitivă, atunci poate obține, în urma evaluării, un loc bugetat pentru anul universitar următor.

2.4. La admiterea în ciclul de studii universitare de licență pot candida studenții, absolvenții cu diplomă de absolvire a învățământului universitar de scurtă durată, precum și absolvenții cu diplomă de licență/inginer care au parcurs studiile universitare de lungă durată (conf. Legii nr. 84/1995), sau absolvenții cu diplomă de licență ai ciclului de studii universitare de licență (conf. Legii nr. 288/2004). Aceștia pot urma un domeniu de studii diferit de cel absolvit numai prin concurs de admitere, în conformitate cu criteriile prezentate în Anexele 1.1 și 1.2. Candidații admiși la a doua facultate/program de studii, care solicită echivalarea și înmatricularea într-un an superior anului I, vor fi înmatriculați într-un an de studii superior celui în care realizează numărul de credite, prin echivalare sau recunoaștere, pe baza sistemului de credite transferabile (conform Regulamentului Activității Universitare a Studenților), în conformitate cu planul de învățământ al programului de studii respectiv.
Studenții admiși la al doilea domeniu/program de studii în învățământul superior de stat pot urma studiile simultan, astfel:

  • dacă primul domeniu/program de studii este urmat în regim bugetat, cel de-al doilea domeniu/program de studii va fi în regim cu taxă;
  • dacă primul domeniu/program de studii este urmat în regim cu taxă în învățământul de stat sau particular, cel de-al doilea domeniu/program de studii poate fi urmat în regim bugetat, dacă sunt satisfăcute cerințele admiterii, adică dacă au reușit să ocupe, prin concurs, un loc bugetat.

Absolvenții învățământului universitar de stat care au urmat prima facultate finanțată de la bugetul de stat pot fi admiși și pot urma un al doilea domeniu numai în regim cu taxă, după susținerea concursului de admitere.

2.5. Un candidat poate participa la admiterea în învățământul cu frecvență - studii universitare de licență și de masterat - la mai multe domenii de studii din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, dar poate fi declarat admis pe locurile subvenționate de la bugetul de stat la un singur program de studii. El poate fi înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de ciclul de studii și de instituțiile de învățământ care le oferă.

2.6. Pot fi admiși în învățământul superior fără concurs de admitere la studii universitare de licență, în cadrul numărului de locuri disponibile, pentru locurile subvenționate de la bugetul de stat, olimpicii cu performanţe recunoscute la concursurile internaționale, precum și absolvenții de liceu care au obținut distincții la olimpiadele școlare, concursuri artistice sau sportive la nivel național sau internațional. Criteriile de admitere în învățământul superior pentru această categorie de candidați sunt prezentate în Anexa 2.

 

3. ÎNSCRIEREA CANDIDAȚILOR

3.1. La concursul de admitere în învățământul universitar se pot înscrie persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la cap. 2.

3.2. Calendarul desfășurării concursului de admitere pentru studii universitare de licență la învățământul cu frecvență este prezentat în Anexa 4.1a, cu excepția Facultății de Medicină și Farmacie a cărui calendar este prezentat în Anexa 4.1b.
Pentru studii universitare de licență la învățământul la distanță și cu frecvență redusă înscrierile se desfășoară doar la centrul special amenajat, conform calendarului din Anexa 4.2a, pe baza criteriilor de admitere din Anexa 4.2b.
Pentru studii universitare de masterat calendarul este prezentat în Anexa 4.3.

3.3. Înscrierile se pot face online la adresa www.admitere.ugal.ro, sau în locații special amenajate, aduse din timp la cunoștința celor interesați prin intermediul avizierelor facultăților, ale universității, precum și al paginii web www.admitere.ugal.ro. Zilele de desfășurare a concursului și programul probelor de concurs vor fi afișate la avizierele facultăților, ale universității, precum și pe pagina web www.admitere.ugal.ro. Totodată, pe pagina web www.admitere.ugal.ro, se va afișa numărul candidaților înscriși zilnic pe toată durata efectuării înscrierilor, pentru fiecare facultate și program de studii.

3.4.  Candidații care optează pentru înscrierea la centrele special amenajate vor depune câte un dosar de înscriere la fiecare facultate la care doresc să se înscrie, indiferent de numărul programelor de studii pentru care optează. Întrucât candidații au dreptul de a se înscrie concomitent la două sau mai multe facultăți, dosarul cu actele originale se depune la prima facultate (unde candidatul dorește să urmeze programul de studii cel mai dorit). Dosarul pentru celelalte facultăți va conține documentele necesare în copie (certificate drept „conform cu originalul” de către persoana desemnată din cadrul comisiei de admitere de la facultate), la care se adaugă o adeverință de confirmare că actele în original s-au depus la prima facultate.

Dosarul de înscriere va fi unul de tip plic și conține următoarele acte:

  • cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
  • diploma de bacalaureat (în original), diploma echivalentă acesteia sau adeverința tip de promovare a examenului de bacalaureat (în original) pentru absolvenții de liceu din promoția 2021, în care se menționează media generală de la bacalaureat, mediile obținute în anii de studiu, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat. În cazul în care un candidat este înscris pentru admitere și la o altă universitate, în locul diplomei, respectiv adeverinței, se va anexa copia diplomei, împreună cu o copie a legitimației de înscriere la concurs de la prima universitate;
  • foaia matricolă, în original sau în copie (sau echivalenta acesteia), din care rezultă mediile anilor de studii (pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat din anii precedenți);
  • adeverință medicală tip, eliberată de cabinetele medicale școlare sau de către medicul de familie, din care să rezulte că posesorul adeverinței este apt din punct de vedere medical pentru domeniul la care candidează; adeverințele medicale trebuie să deţină viza medicului de la Cabinetul Medical Studențesc din Galați, str. Parcului nr. 4, cămin F, parter, numai pentru candidații care optează pentru domeniile Educație fizică și sport, Kinetoterapie, Sănătate, Teatru și artele spectacolului, Muzică; pentru candidații de la domeniile sus-menționate, adeverința medicală tip trebuie să conțină în mod obligatoriu analiza de sânge (VDRL); Comisia Centrală de Admitere are dreptul să verifice, prin sondaj, adeverințele medicale care atestă starea sănătății candidatului, precum şi, în condiţii excepţionale, să solicite opinia unui medic specialist;
  • 3 (trei) fotografii tip buletin;
  • chitanța sau dovada de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere de la facultatea respectivă, sau actul care îi permite candidatului să fie scutit de plata acestei taxe; taxa de înscriere este de 150 de lei pentru fiecare facultate. Detalii privind plata taxei de înscriere pot fi găsite în Anexa 5;
  • certificatul de naștere, în copie;
  • cartea de identitate, în copie;
  • certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în copie;
  • diploma de absolvire în original și foaia matricolă (în copie) pentru absolvenții învățământului universitar de scurtă durată care doresc să urmeze un program de studii înrudit sau un alt program de studii și se înscriu la concursul de admitere;
  • diploma de licență/inginer în original și foaia matricolă (în copie) pentru absolvenții studiilor universitare (cf. Legii 288/2004) și pentru absolvenții studiilor universitare de lungă durată (cf. Legii 84/1995) care doresc să mai urmeze o altă facultate și se înscriu la concursul de admitere;
  • adeverința de student, eliberată de către secretariatul facultății, pentru candidații studenți care doresc să urmeze concomitent două programe de studii/facultăți și se înscriu la concursul de admitere. Studenții înmatriculați la un program de studii al unei facultăți vor solicita secretariatului (care eliberează adeverința) câte o copie a diplomei de bacalaureat și a foii matricole, ambele certificate „conform cu originalul”.

Toate copiile necesare pentru dosarul de înscriere la admitere se certifică drept „conform cu originalul” de către persoana desemnată din cadrul comisiei de admitere, care are atribuții în acest sens.

În cazul pierderii, distrugerii totale sau parțiale a diplomei de bacalaureat sau plastifierii acesteia, pentru a se putea înscrie la concursul de admitere, candidatul trebuie să prezinte la dosarul de concurs copia documentelor care atestă îndeplinirea tuturor formalităților legale privind întocmirea unui duplicat al diplomei de bacalaureat (declarație de proprie răspundere, anunțul la Monitorul Oficial privind pierderea/deteriorarea actului de studii, adresa din partea liceului absolvit, din care să reiasă faptul că absolventul a depus solicitare privind eliberarea unui duplicat al diplomei de bacaureat și adeverința din care să reiasă rezultatele obținute la examenul de bacalaureat).
În cazul în care actele de studii și/sau de stare civilă (certificat de naștere/căsătorie) sunt redactate în altă limbă decât română, vor fi prezentate și copii ale traducerilor în limba română, legalizate.

Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spa­țiului Economic European și ai Confederației Elvețiene trebuie să prezinte în plus următoarele documente:

  • Diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor de limba română sau Certificatul de competență lingvistică;
  • Atestatul/adeverința de recunoaștere a studiilor eliberat/ă de către CNRED sau Cererea de recunoaștere a studiilor licealeîn vederea acceptării la studiiuniversitare (după caz).

Cetățenii străini care candidează la facultățile la care se susțin probe trebuie să prezinte în plus următoarele documente:

  • declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că participantul a respectat regimul de izolare/carantină și nu a avut contact apropiat cu o persoană confirmată cu COVID-19 în ultimele 14 zile;
  • adeverința medicală din care să reiasă starea actuală de sănătate a deținătorului și eventual antecedente personale legate de boli cronice și respectiv SARS-COV 2, în limba română;
  • rezultatul negativ al testului de identificare a agentului etiologic al bolii COVID-19, efectuat cu 72 de ore înaintea probelor de examen sau dovada vaccinării complete anti SARS-COV 2;
  • alte documente solicitate în funcție de legislația în vigoare.

Candidații care se înscriu la domeniul Teologie trebuie să prezinte certificatul de botez și acordul scris al Arhiepiscopiei sau al Episcopiei de care aparțin. În plus, candidații proveniți din alte eparhii trebuie să solicite și să depună la dosar și avizul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Condițiile speciale de înscriere pentru candidații români de pretutindeni, absolvenți ai liceelor din România și din țările de origine, se regăsesc în Anexa 6.1.

Pentru candidații aparținând etniei romilor, candidații proveniți din sistemul de protecție socială și pentru candidații proveniți din licee situate în mediul rural condițiile speciale de înscriere se regăsesc în Anexa 6.2.

Pentru candidații proveniți din statele non-UE condițiile speciale de înscriere se regăsesc în Anexa 6.3.

Candidații care doresc să urmeze anul pregătitor de învățare a limbii române se vor înscrie pe locurile destinate acestora, conform precizărilor din Anexa 7.

3.5. Candidații care optează pentru înscrierea online trebuie să încarce în platforma de admitere documentele scanate ale dosarului de înscriere prevăzute mai jos, conform instrucțiunilor prevăzute în ghidul de înscriere online disponibil pe pagina web www.admitere.ugal.ro.
Candidațiii care optează pentru înscrierea online vor crea/deschide câte un dosar de înscriere la fiecare facultate la care doresc să se înscrie, indiferent de numărul programelor de studii pentru care optează.

Actele necesare pentru înscrierea online se vor încărca pe platformă în copie scanată/fotografie, format *.jpeg. Acestea sunt:

  • diploma de bacalaureat, diploma echivalentă acesteia sau adeverința tip de promovare a examenului de bacalaureat pentru absolvenții de liceu din promoția 2021, în care se menționează media examenului de bacalaureat, mediile obținute în anii de studiu, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat;
  • foaia matricolă (sau echivalenta acesteia), din care rezultă mediile anilor de studii (pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat din anii precedenți);
  • adeverință medicală tip, eliberată de cabinetele medicale școlare sau de către medicul de familie, din care să rezulte că posesorul adeverinței este apt din punct de vedere medical pentru domeniul la care candidează și o declarație pe propria răspundere de confirmare a stării de „clinic sănătos”;
    • candidații care optează pentru domeniile de licență Educație fizică și sport, Științe ale educației și Kinetoterapie depun suplimentar la dosar și analiza de sânge (VDRL). Adeverința medicală tip va fi vizată în ziua probelor de către reprezentanți ai Cabinetului medical studențesc;
    • candidații care optează pentru domeniile Sănătate, Teatru și artele spectacolului și Muzică depun suplimentar la dosar și analiza de sânge (VDRL).

Comisia Centrală de Admitere are dreptul să verifice, prin sondaj, adeverințele medicale care atestă starea sănătății candidatului, precum şi, în condiţii excepţionale, să solicite opinia unui medic specialist;

  • fotografie tip buletin;
  • dovada de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere de la facultatea respectivă, sau actul care îi permite candidatului să fie scutit de plata acestei taxe; taxa de înscriere este de 150 de lei pentru fiecare facultate. Detalii privind plata taxei de înscriere pot fi găsite în Anexa 5 sau în ghidul de înscriere online disponibil pe pagina web admitere.ugal.ro;
  • certificatul de naștere;
  • cartea de identitate;
  • certificatul de căsătorie, dacă este cazul;
  • diploma de absolvire și foaia matricolă pentru absolvenții învățământului universitar de scurtă durată care doresc să urmeze un program de studii înrudit sau un alt program de studii și se înscriu la concursul de admitere;
  • diploma de licență/inginer și foaia matricolă pentru absolvenții studiilor universitare (cf. Legii 288/2004) și pentru absolvenții studiilor universitare de lungă durată (cf. Legii 84/1995) care doresc să mai urmeze o altă facultate și se înscriu la concursul de admitere;
  • adeverința de student, eliberată de către secretariatul facultății, pentru candidații studenți care doresc să urmeze concomitent două programe de studii/facultăți și se înscriu la concursul de admitere. Studenții înmatriculați la un program de studii al unei facultăți vor solicita secretariatului (care eliberează adeverința) câte o copie a diplomei de bacalaureat și a foii matricole, ambele certificate „conform cu originalul”;
  • declarație pe propria răspundere privind autenticitatea documentelor încărcate pe platforma admitere.ugal.ro și corespondența dintre actele digitale/scanate și cele originale.

După validarea de către comisia de admitere pe facultate a dosarului de înscriere, candidatul primeşte pe email o fişă de înscriere, generată de platformă, care conține datele personale, ordinea opţiunilor, precum şi alte informaţii necesare în timpul concursului de admitere şi la înmatricularea în anul I. Candidatul are obligația să verifice fișa de înscriere primită și să semnaleze, la adresa de email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it., eventualele neconcordanțe, până la sfârșitul perioadei de înscriere. Nesemnalarea vreunei neconcordanțe echivalează cu validarea fișei de înscriere primită de către candidat.

În cazul pierderii, distrugerii totale sau parțiale a diplomei de bacalaureat sau plastifierii acesteia, pentru a se putea înscrie la concursul de admitere, candidatul trebuie să prezinte la dosaul de concurs copia documentelor care atestă îndeplinirea tuturor formalităților legale privind întocmirea unui duplicat al diplomei de bacalaureat (declarație de proprie răspundere, anunțul la Monitorul Oficial privind pierderea/deteriorarea actului de studii, adresa din partea liceului absolvit, din care să reiasă faptul că absolventul a depus solicitare privind eliberarea unui duplicat al diplomei de bacaureat și adeverința din care să reiasă rezultatele obținute la examenul de bacalaureat).
În cazul în care actele de studii și/sau de stare civilă (certificat de naștere/căsătorie) sunt redactate în altă limbă decât română, vor fi prezentate și copii ale traducerilor în limba română, legalizate.
Cetățenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparținând Spa­țiului Economic European și ai Confederației Elvețiene trebuie să prezinte în plus următoarele documente:

  • Diploma/certificatul de absolvire a anului pregătitor de limba română sau Certificatul de competență lingvistică;
  • Atestatul/adeverința de recunoaștere a studiilor eliberat/ă de către CNRED sau Cererea de recunoaștere a studiilor licealeîn vederea acceptării la studiiuniversitare (după caz).

Cetățenii străini care candidează la facultățile la care se susțin probe trebuie să prezinte în plus următoarele documente:

  • declarație pe proprie răspundere din care să reiasă că participantul a respectat regimul de izolare/carantină și nu a avut contact apropiat cu o personaă confirmată cu COVID-19 în ultimele 14 zile;
  • adeverința medicală din care să reiasă starea actuală de sănătate a deținătorului și eventual antecedente personale legate de boli cronice și respectiv SARS-COV 2, în limba română;
  • rezultatul negativ al testului de identificare a agentului etiologic al bolii COVID-19, efectuat cu 72 de ore înaintea probelor de examen sau dovada vaccinării complete anti SARS-COV 2;
  • alte documente solicitate în funcție de legislația în vigoare.

Candidații care se înscriu la domeniul Teologie trebuie să prezinte certificatul de botez și acordul scris al Arhiepiscopiei sau al Episcopiei de care aparțin. În plus, candidații proveniți din alte eparhii trebuie să solicite și să depună la dosar și avizul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Condițiile speciale de înscriere pentru candidații români de pretutindeni, absolvenți ai liceelor din România și din țările de origine, se regăsesc în Anexa 6.1.
Pentru candidații aparținând etniei romilor, candidații proveniți din sistemul de protecție socială și pentru candidații proveniți din licee situate în mediul rural condițiile speciale de înscriere se regăsesc în Anexa 6.2.

3.6. Candidații studenți pot participa la concursul de admitere pentru a urma concomitent două programe de studii. La înscrierea la concurs, acești candidați trebuie să prezinte o adeverință de student eliberată de facultatea unde studiază, în care se precizează anul de studiu în care studentul este înscris, programul de studii și forma de finanțare.
Candidații care au mai beneficiat de un loc bugetat și au renunțat la studii participă la concursul de admitere numai pe locuri cu taxă. Înmatricularea lor se va face numai pe locuri cu taxă.

3.7. În cererea de înscriere, candidatul menționează opțiunile pentru domeniile de licență din facultate, în ordinea preferinţelor sale. Se recomandă ca un candidat să opteze pentru mai multe opțiuni în fișa de înscriere, indiferent de forma de finanțare (buget/taxă).

3.8. Informațiile necesare pentru calculul mediilor care intervin în criteriile de concurs sunt extrase din diploma de bacalaureat și din foaia matricolă.

3.9. Absolvenții cu diplome echivalente diplomei de bacalaureat, cărora nu li se poate calcula media de la examenul de bacalaureat, se pot înscrie doar cu acordul Comisiei Centrale de Admitere, care, după caz, stabilește o medie echivalentă celei de bacalaureat, necesară la calculul mediei finale de clasificare a candidaților.

3.10. Sunt scutiți de plata taxei de înscriere pentru admiterea la studii universitare de licență și masterat: candidații cu vârsta de până la 26 ani, orfani de ambii părinți, cei proveniți de la casele de copii sau din sistemul de plasament familial, copiii eroilor-martiri ai revoluției din decembrie 1989, candidații care au fost răniți în revoluție, cadrele didactice aflate în activitate și copiii cadrelor didactice din instituțiile aparținând Ministerului Educației. De asemenea, copiii personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic aflat în activitate sau pensionat, precum și copiii orfani de unul sau de ambii părinți ce au activat în sistemul de învățământ sunt scutiți de plata taxelor de înscriere la concursul de admitere în învățământul superior și beneficiază de gratuitate la cazarea în cămine.
Scutirea la plata taxei de înscriere pentru admiterea la studii universitare de licență și de masterat se acordă pentru un singur dosar de concurs.

3.11. Candidații la admiterea din 2021, ai căror părinți sunt absolvenți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați, beneficiază de o reducere de 50 de lei la plata taxei de înscriere, pentru un singur dosar de concurs. Aceștia prezintă, la înscriere, o copie după diploma de absolvire a părintelui.

3.12. Candidații la admiterea din 2021, absolvenți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați, care se înscriu la al doilea program de studii universitare de licență, forma de învățământ cu frecvență, beneficiază de o reducere de 50% din taxa de școlarizare pe întreaga perioadă a studiilor și în limita a maximum 10% din numărul candidaților admiși pe facultate. Studenții care solicită înmatriculare în an superior pierd această facilitate.

3.13. Candidații la admiterea din 2021, premianți ai concursurilor tehnice pentru elevi, organizate de departamentele facultăților din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și care sunt incluse în CAERI și CAEN ale Ministerului Educației, vor fi admiși fără concurs de admitere și vor beneficia de scutire de la plata taxei de înscriere la unul dintre programele de studii gestionate de departamentul care a organizat concursul tehnic respectiv, în funcție de opțiunea candidaților.

3.14. Candidații cu dizabilități pot solicita, la înscriere, ca examenul, grila de corectură sau desfășurarea probelor de concurs să fie adaptate în funcție de dizabilitatea fiecăruia. Comisia Centrală de Admitere analizează fiecare cerere și propune o comisie de specialitate care să răspundă cererilor candidaților. Comisiile vor asigura condiții de egalizate a șanselor pentru candidații cu deficiențe prin adaptarea procedurilor de examinare la subiectele de concurs în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective, în baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a unei adeverințe medicale eliberate de o comisie medicală.

3.15. Candidații proveniți din medii dezavantajate socio-economic sau marginalizate din punct de vedere social, inclusiv absolvenți ai liceelor din mediul rural sau din orașe cu mai puțin de 10.000 de locuitori, cât și candidații proveniți din sistemul de protecție socială pot beneficia de un număr de locuri bugetate, în condițiile legii. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați asigură, pentru această categorie de studenți, servicii gratuite de orientare și consiliere educațională și profesională.

3.16. Înscrierea la concursul de admitere confirmă acceptarea completă, din partea candidaţilor, a prevederilor prezentei metodologii.

 

4. STABILIREA SUBIECTELOR DE CONCURS

4.1. Subiectele de concurs, pentru facultățile care susțin probe, se stabilesc în concordanță cu manualele după care au studiat absolvenții de liceu din promoția 2021 și cu programa pentru examenul de bacalaureat din anul 2021.

4.2. Subiectele se stabilesc în ziua concursului, de către Comisia Centrală de Admitere.

4.3. Stabilirea, verificarea, multiplicarea și sigilarea în plicuri a subiectelor de concurs pentru fiecare sală de concurs se face de către Comisia Centrală de Admitere, în condiții de deplină securitate, la sediul central al Universității.

 

5. DESFĂȘURAREA PROBELOR DE CONCURS

5.1. Candidații sunt informați cu privire la denumirea probei de concurs, ora de începere şi durata de desfășurare a acesteia, precum şi cu privire la repartizarea pe săli, atât în momentul primirii legitimației de concurs,  cât și prin afișarea acestor informaţii pe pagina web a instituţiei.

5.2. Probele de concurs scrise constau fie în teste de tip grilă, fie în lucrări de tip teză, conform Anexelor 1.1 și 1.2 ale prezentei Metodologii.

5.3. Candidații care nu sunt prezenți în sală în momentul deschiderii plicurilor cu subiecte pierd dreptul de a mai susține proba respectivă. Absența de la o probă de concurs duce la eliminarea candidatului din concursul de admitere.

5.4. Pentru probele de aptitudini, ora aproximativă de intrare în examinare a fiecărui candidat este comunicată oficial cu cel puțin 24 de ore înainte.

5.5. Este strict interzisă introducerea oricărui semn distinctiv pe lucrările scrise. Prezența oricărui semn care nu are legătură cu rezolvarea subiectelor de examen este considerată a fi destinată unor scopuri străine concursului de admitere și atrage anularea lucrării.

5.6. În sala de concurs, candidații se pot legitima cu unul dintre următoarele documente: buletinul, cartea de identitate, adeverința de identitate eliberată de Poliție sau pașaportul, toate aflate în perioada de valabilitate. Acestora li se adaugă legitimația de concurs. Lipsa documentului de identitate sau a legitimaţiei de concurs duce la excluderea din sală a candidatului şi, în consecinţă, la eliminarea din concursul de admitere. În timpul desfăşurării concursului de admitere, utilizarea calculatoarelor sau a altor aparate electronice audio-vizuale este strict interzisă. Candidații care fac uz de asemenea aparate sunt eliminați din concurs.

5.7. Accesul candidaților în sala de concurs se face cu o oră înainte de momentul începerii concursului (deschiderea plicurilor cu subiecte).

5.8. Candidații nu pot părăsi sala de concurs decât după cel puțin o oră de la deschiderea plicurilor cu subiecte.

5.9. Părăsirea sălii de concurs în cursul intervalului de cel puţin o oră de la deschiderea plicurilor cu subiecte, menţionat mai sus, nu este admisă. Dacă, în condiții cu totul excepționale, părăsirea este necesară, ea nu se poate face decât definitiv, cu predarea lucrării pe bază de semnătură.

5.10. Candidații care nu respectă prezenta Metodologie sunt eliminați din concurs.

5.11. Candidații români de pretutindeni, absolvenți ai liceelor din România și din țările de origine, candidații aparținând etniei romilor, candidații proveniți din sistemul de protecție socială și candidații proveniți din licee situate în mediul rural susțin concurs de admitere pe locurile rezervate acestora, conform precizărilor din Anexa 6.1, Anexa 6.2.

 

6. CORECTAREA, STABILIREA ȘI COMUNICAREA REZULTATELOR

6.1. În cazul în care proba de concurs este de tip grilă, corectarea se face la încheierea timpului destinat pentru elaborarea lucrării, în sala de concurs, în prezenta candidaților, prin aplicarea documentului folia grilă de evaluare/corectare primit de la Comisia Centrală de Admitere. După corectare, fiecărui candidat îi este comunicat numărul de răspunsuri corecte, iar candidatul semnează în catalogul de sală, la rubrica semnătură certificare. Semnarea în catalogul de sală certifică aplicarea corectă a grilei de evaluare/corectare. Eventualele sesizări privind baremurile de corectare pot fi adresate doar Comisiei Centrale de Admitere, sub forma unei contestații înregistrate la registratura universității, în maximum 24 de ore de la terminarea probei. 

6.2. În cazul în care proba de concurs este una scrisă, de tip teză, corectarea se va face ulterior susținerii probei, de către doi corectori, și se notează cu note de la 1 la 10. La corectare nu se admit diferențe mai mari de un punct între notele acordate de către cei doi corectori. În cazul existenței unor asemenea diferențe, Comisia Centrală de Admitere va transmite lucrarea unui al treilea corector, care va stabili nota finală.

6.3. Pe baza rezultatelor obținute la probele de concurs și a rezultatelor obținute la bacalaureat, fiecărui candidat i se va calcula o medie finală de admitere, ținând-se cont de criteriile de admitere pentru domeniul respectiv (vezi Anexele 1.1 și 1.2).

6.4. Admiterea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediilor generale de concurs, în limita numărului de locuri planificate pentru fiecare domeniu, pentru fiecare formă de finanțare a studiilor (buget sau taxă). Un candidat declarat admis la studii universitare licență sau master, la forma de finanțare taxă, poate trece la buget, după fiecare an de studiu, funcție de nivelul perfomanței academice, conform Regulamentul Activităţii Universitare a Studenţilor.

6.5. Un candidat obține o medie finală de admitere pentru fiecare domeniu/facultate la care s-a înscris.

6.6. Media finală minimă de admitere pentru studii universitare de licență nu poate fi mai mică de 5,00 (cinci). Media minimă de promovare a unei probe de concurs nu poate fi mai mică de 5,00 (cinci).

6.7. Media finală minimă de admitere pentru studii universitare de master nu poate fi mai mică de 6,00 (șase).

6.8. Media minimă pe care trebuie să o obțină un candidat pentru a fi declarat admis la studii universitare de doctorat este 7,00 (șapte).

6.9. Media finală de admitere se calculează cu două zecimale fără rotunjire.

6.10. Ierarhizarea candidaților se face strict în ordinea descrescătoare a mediei finale de admitere și în ordinea opțiunilor precizate de candidat în fișa de înscriere.

6.11. În cazul existenței mai multor candidați cu medie egală, pe ultimul loc repartizat, la concursul de admitere pentru studii universitare de licență, departajarea se face, în ordine, după următoarele criterii:

  • nota la test/teză;
  • media de la bacalaureat;
  • media anuală din ultimul an de studii liceale;
  • nota obţinută la proba scrisă la limba şi literatura română/maternă de la examenul de bacalaureat.

6.12.  În cazul existenței mai multor candidați cu medie egală, pe ultimul loc repartizat, la concursul de admitere pentru studii universitare de masterat, departajarea se face, în ordine, după următoarele criterii:

  • media aritmetică/nota examenului de licență/diplomă;
  • media anuală din ultimul an de studii de licență.

6.13. Concursul de admitere pentru studii universitare de licență se desfășoară, de regulă, în două sesiuni:

  • Sesiunea I: admiterea din luna iulie;
  • Sesiunea a II-a: admiterea din luna septembrie;

În mod excepțional, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați poate organiza și o a treia sesiune de admitere, care va cuprinde și etapa de redistribuire între domenii a locurilor rămase neocupate în precedentele sesiuni de admitere. Redistribuirea va avea în vedere doar criterii care vizează interesele instituționale ale universității și cererea exprimată de către candidați în cele două sesiuni de admitere precedente.

Sesiunea I

Admiterea din luna iulie se desfășoară în două etape. Etapa I pentru toate facultățile, cu excepția Facultății de Medicină și Farmacie, se derulează în perioada 5-25 iulie și constă în înscrierea candidaților, desfășurarea probelor eliminatorii și a probelor de concurs, afișarea rezultatelor, rezolvarea contestațiilor și depunerea diplomelor de bacalaureat în original.

La Facultatea de Medicină și Farmacie, Etapa I se desfășoară în perioada 5 – 31 iulie 2021 și Etapa a II-a în perioada 31 iulie – 2 august 2021, conform calendarului din Anexa 4.1b.

La Facultățile de Arte, Educație Fizică și Sport și Transfrontalieră, în conformitate cu Anexa 1.1.- Criteriile pentru examenul de admitere în anul 2021, la ciclul de studii universitare de licență, forma de învățământ cu frecvență, Etapa I se desfășoară în două faze. În Faza I se derulează înscrierea și probele eliminatorii, iar în Faza a II-a probele de concurs.

Candidații absenți sau respinși la proba eliminatorie din Faza I precum și candidații absenți, respinși sau care au obținut o notă mai mică decât 5 (cinci) la proba de concurs din Faza a II-a (în cazul programelor de studii unde criteriile de admitere includ probe eliminatorii și/sau probe de concurs) precum și candidații care au obținut media de concurs mai mică decât 5 (cinci) vor fi declarați RESPINȘI

Candidații care au obținut media de concurs mai mare sau egală cu 5 (cinci) vor fi declarați ADMIȘI, dacă s-au clasat pe lista cu rezultate, ordonată descrescător după media de concurs, pe unul din locurile scoase la concurs la programul de studii respectiv (buget sau taxă) și ADMIȘI CA REZERVĂ în caz contrar. 

Candidații declarați ADMIȘI în data de 21 iulie trebuie să depună diploma de bacalaureat în original, până la data de 25 iulie, ora 10.00, confirmând, astfel, că doresc să ocupe locul obținut prin concurs și să aibă calitatea de student al universității, începând cu anul universitar 2021/2022.

Pentru Facultatea de Medicină și Farmacie, data limită de depunere a diplomei de bacalaureat în original, pentru confirmarea locului, este 31 iulie, ora 10:00.

În Etapa a II-a, pe data de 25 iulie 2021, la toate facultățile, cu excepția Facultății de Medicină și Farmacie, se afișează o nouă listă, din care candidații admiși în Etapa I, care nu au depus diploma de bacalaureat în original sau care au depus cerere de retragere a dosarului de concurs, vor fi declarați RESPINȘI și înlocuiți cu alți candidați ce îndeplinesc criteriile de admitere și care, inițial, au fost declarați ADMIȘI CA REZERVĂ. În felul acesta, unii candidați inițial admiși la taxă vor putea ocupa locuri bugetate. Noii candidați admiși trebuie să depună diploma de bacalaureat în original până pe 28 iulie, ora 12:00.

La Facultatea de Medicină și Farmacie, pe data de 31 iulie, se afișează o nouă listă, din care candidații admiși în Etapa I, care nu au depus diploma de bacalaureat în original sau care au depus cerere de retragere a dosarului de concurs, vor fi declarați RESPINȘI și înlocuiți cu alți candidați ce îndeplinesc criteriile de admitere și care, inițial, au fost declarați ADMIȘI CA REZERVĂ. În felul acesta, unii candidați inițial admiși la taxă vor putea ocupa locuri bugetate. Noii candidați admiși trebuie să depună diploma de bacalaureat în original până pe 02 august, ora 12:00.

Statutul de ADMIS CA REZERVĂ se păstrează până la data de 25 august doar pentru candidații care au adus diploma de bacalaureat în original.

Dacă până pe data de 25 august, candidații declarați ADMIȘI își retrag dosarul de la un program de studii, Comisia Centrală de Admitere își rezervă dreptul de a declara admiși noi candidați, dintre cei ADMIȘI CA REZERVĂ în lista finală din sesiunea din iulie, în ordinea mediei de concurs. Aceștia vor fi informați prin afișare și contactare telefonică.

Candidații RESPINȘI și cei care au rămas cu statutul de ADMIS CA REZERVĂ și la data de 25 august, pot depune un nou dosar de admitere în sesiunea din septembrie, la programele de studii la care se organizează concurs de admitere.

Sesiunea a II-a

Locurile rămase neocupate după prima sesiune se scot la concurs pentru sesiunea din luna septembrie,  conform procedurii din sesiunea iulie, dar adaptate calendarului de admitere. Locurile rămase neocupate după Sesiunea a II-a de admitere se redistribuie, pe universitate, de către Consiliul de administrație.

După finalizarea admiterii din sesiunea septembrie, în cazul în care nu se poate constitui formație de studiu la domeniul/programul de studii la care un candidat a fost declarat admis, acesta consimte să fie redistribuit, în funcție de opțiunea sa, la un alt domeniu/program de studii la care s-a constituit formație de studiu și la care este loc disponibil. 

Sesiunea a III-a

În cazul redistribuirii locurilor rămase vacante după desfășurarea celei de-a II-a sesiuni, acolo unde este cazul, se afișează lista cumulată a candidaților admiși pe domenii de studii (buget + taxă), în cele două sesiuni de admitere, în ordinea mediilor. Redistribuirea va avea în vedere doar criterii care vizează interesele instituționale ale universității și cererea exprimată de candidați în cele două sesiuni de admitere precedente.

Repartizarea candidaților care au solicitat admiterea la un anumit domeniu pe un loc bugetat redistribuit se face în ordinea mediilor generale de concurs din lista cumulată, corespunzătoare domeniului respectiv.

6.14. Pentru candidaţii la admitere pentru studii universitare de masterat se aplică același algoritm ca în cazul studiilor universitare de licenţă, dar adaptat la calendarul din  Anexa 4.3.

6.15. Până la semnarea contractelor de studii, candidaţilor declaraţi admişi nu li se pot elibera adeverinţe care să certifice calitatea de student, deoarece până atunci ei nu au relaţii instituţionale cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, nefiind înmatriculaţi. Pot fi eliberate, la cerere, doar adeverinţe care să certifice rezultatele obţinute la admitere de către candidaţi.

 

7. PRIMIREA ȘI REZOLVAREA CONTESTAȚIILOR

7.1. Contestațiile cu privire la rezultatele probelor scrise se depun numai în formă scrisă la Comisia Centrală de Admitere, în maximum 24 de ore de la ora afișării. Ora limită de depunere a contestațiilor este precizată de către Comisia Centrală de Admitere în mod expres, la afișarea rezultatelor. Rezultatul analizei contestațiilor de către Comisia de contestații pe Universitate se comunică în scris, la avizierul Comisiei Centrale de Admitere și pe pagina web a admiterii, în cel mult 48 ore după încheierea termenului de depunere a contestațiilor.

7.2. Lucrările a căror notare a fost contestată de candidați sunt recorectate de către Comisia de contestații pe Universitate, numită prin decizia rectorului. În cazul probelor scrise de tip grilă, candidatul poate contesta punctajul calculat în urma corectării/corectitudinea întocmirii grilei de evaluare a răspunsurilor în maximum 24 de ore de la ora finalizării probei. După acest termen, candidatul este decăzut din dreptul de a contesta punctajul primit în cadrul probei scrise de tip grilă, eventual putând contesta doar aspecte privind corectitudinea întocmirii clasamentului concursului, conform termenelor stabilite la punctul 7.1.

7.3. Candidatul căruia i s-a admis contestația este declarat admis dacă obține media finală de admitere mai mare decât a ultimului candidat admis inițial. În cazul în care obține o medie egală cu a ultimului candidat admis inițial se aplică criteriile de departajare stabilite de prezenta Metodologie.
La probele practice și orale nu se admit contestații, indiferent de etapa în care au fost susținute.

7.4. După afișarea răspunsului la contestații, rezultatul concursului de admitere, cu eventuale modificări, este definitiv.

7.5. Decizia Comisiei de contestații este definitivă.

 

8. DISPOZIȚII FINALE

8.1. Prin decizia rectorului sunt numite Comisiile de Admitere de la nivelul facultăților, Comisia Centrală de Admitere și Comisia de rezolvare a contestațiilor.

8.2. Prin decizia rectorului sunt numite comisiile formate din cadre didactice de specialitate ce vor elabora subiectele pentru probele de concurs. Comisiile de întocmire a subiectelor pentru probele practice și orale sunt stabilite prin tragere la sorți, în preziua desfășurării probei.

8.3. În cazul ivirii unor situații de excepție de la reglementările prezentate în Metodologie, acestea trebuie aduse la cunoștința Comisiei Centrale de Admitere, singura învestită cu putere de decizie finală.

8.4. Candidații declarați admiși la concursul de admitere dobândesc calitatea de student prin decizia rectorului, după semnarea Contractului de studii și plata taxei de înmatriculare/taxei de studii.

8.5. Prezenta Metodologie se referă, în principal, la concursul de admitere pentru studii universitare de licență și studii universitare de masterat. Precizări suplimentare pentru admiterea la studiile universitare de doctorat sunt prevăzute în Metodologia de desfășurare a concursului de admitere la studii universitare de doctorat.

 

Prezenta metodologie a fost aprobată prin HCA nr. 11/18.02.2021 și HS nr. 75/26.02.2021.