Logo UGAL

Admitere 2024

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

 

Condițiile privind desfășurarea concursului de admitere la învăţământ la distanţă (ID) / învăţământ cu frecvenţă redusă (IFR)

 

1. Universitatea ,,Dunărea de Jos” din Galaţi organizează anual concurs de admitere la ciclul de studii universitare de licenţă (ID, IFR), la propunerea facultăţilor. Admiterea se organizează pe domenii la programele de studii autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate.

 

2. La concursul de admitere la ciclul de studii universitare de licenţă pot participa:

  • absolvenţii de liceu cu diplomă de bacalaureat;
  • studenţii care doresc să urmeze simultan două programe de studii universitare de licenţă;
  • absolvenţii cu diplomă de licenţă/absolvire, care doresc să urmeze un al doilea program universitar de licenţă.

 

3. Concursul de admitere pentru anul I, la ciclul de studii universitare de licenţă, la formele de învăţământ ID şi IFR, se desfăşoară separat faţă de forma cu frecvenţă (IF).

 

4. Admiterea se va face în funcţie de criteriile aprobate de Senatul UDJG, anual, candidaţii fiind admişi în ordinea descrescătoare a mediei de concurs, pe liste unice. Un candidat nu poate fi admis simultan la două domenii ID/IFR.

 

5. Un candidat poate participa la admiterea pentru învăţământul cu frecvenţă la mai multe programe de studiiu din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, dar poate fi admis la un singur program, pe locurile subvenţionate de la bugetul de stat. El poate urma, în paralel, şi un al doilea program de licenţă la învăţământul cu frecvenţă, pe locurile cu taxă, sau la formele de învăţământ la distanţă (ID) sau cu frecvenţă redusă (IFR).

 

6. Admiterea la învăţământul la distanţă/învățământ cu frecvenţă redusă se organizează, de regulă, în două sesiuni, în lunile iulie și septembrie. Înscrierile se pot face online la adresa www.admitere.ugal.ro sau la centrele special amenajate, în Galați (str. Domnească nr. 47) și Buzău (str. Hangarului nr. 8), conform calendarului din Anexa 3.3, pe baza criteriilor de admitere din Anexa 3.2.

 

7. Candidații care optează pentru înscrierea la centrele special amenajate din Galați și Buzău vor depune câte un dosar de înscriere la fiecare facultate la care doresc să se înscrie, indiferent de numărul programelor de studii pentru care optează.

Dosarul de înscriere va conţine următoarele acte:

  • cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
  • diploma de bacalaureat (în original), diploma echivalentă acesteia sau adeverința tip de promovare a examenului de bacalaureat (în original) pentru absolvenții de liceu din promoția 2024, în care se menționează media generală de la bacalaureat, mediile obținute în anii de studii, termenul de valabilitate și faptul ca nu a fost eliberată diploma de bacalaureat. În cazul în care un candidat este înscris pentru admitere și la o altă universitate, în locul diplomei, respectiv adeverinței, se va anexa copia diplomei, împreună cu o copie a legitimației de înscriere la concurs de la prima universitate;
  • foaia matricolă, în original sau în copie (sau echivalenta acesteia), din care rezultă mediile anilor de studii (pentru absolvenții cu diploma de bacalaureat din anii precedenți);
  • adeverința medicală tip, eliberată de cabinetele medicale școlare sau de către medicul de familie, din care să rezulte că posesorul adeverinței este apt din punct de vedere medical pentru domeniul la care candidează;
  • 4 (patru) fotografii tip buletin;
  • chitanța sau dovada de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere de la facultatea respectivă, sau actul care îi permite candidatului sa fie scutit de plata acestei taxe; taxa de înscriere este de 200 de lei pentru fiecare facultate;
  • certificatul de naștere, în copie;
  • cartea de identitate, în copie;
  • certificatul de căsătorie, dacă este cazul, în copie;
  • diploma de absolvire în original și foaia matricolă (în copie) pentru absolvenții învațământului universitar de scurtă durată care doresc să urmeze un program de studii înrudit sau un alt program de studii și se înscriu la concursul de admitere;
  • diploma de licență/inginer în original și foaia matricolă (în copie) pentru absolvenții studiilor universitare de licență și pentru absolvenții studiilor universitare de lungă durată care doresc să mai urmeze o altă facultate și se înscriu la concursul de admitere;
  • adeverința de student, eliberată de către secretariatul facultăații, pentru candidații studenți care doresc să urmeze concomitent două programe de studii/facultăți și se înscriu la concursul de admitere. Studenții înmatriculați la un program de studii al unei facultăți vor solicita secretariatului care eliberează adeverința câte o copie a diplomei de bacalaureat și a foii matricole, ambele certificate „conform cu originalul”.

Toate copiile necesare pentru dosarul de înscriere la admitere se certifică drept „conform cu originalul” de către persoana din cadrul comisiei de admitere cu atribuții în acest sens.

În cazul pierderii, distrugerii totale sau parțiale a diplomei de bacalaureat sau plastifierii acesteia, pentru a se putea înscrie la concursul de admitere, candidatul trebuie să prezinte, la dosarul de concurs, copia documentelor care atestă îndeplinirea tuturor formalităților legale privind întocmirea unui duplicat al diplomei de bacalaureat (declarație de proprie raspundere, anunțul la Monitorul Oficial privind pierderea/ deteriorarea actului de studii, adresa din partea liceului absolvit, din care să reiasă faptul că absolventul a depus solicitare privind eliberarea unui duplicat al diplomei de bacalaureat).

În cazul în care actele de studii și/sau de stare civilă (certificat de naștere/căsătorie) sunt redactate în altă limbă decât româna, vor fi prezentate și copii ale traducerilor în limba română, legalizate.

 

8. Candidații care optează pentru înscrierea online trebuie să încarce în platforma de admitere documentele scanate ale dosarului de înscriere prevăzute mai jos, conform instrucțiunilor prevăzute în ghidul de înscriere online disponibil pe pagina www.admitere.ugal.ro.

Candidațiii care optează pentru înscrierea online vor crea/ deschide câte un dosar de înscriere la fiecare facultate la care doresc să se înscrie, indiferent de numărul programelor de studii pentru care optează.

Pentru înscrierea online, se vor încărca pe platformă următoarele documente, scanate sau fotografii în format *.jpg:

  • diploma de bacalaureat, diploma echivalentă acesteia sau adeverința tip de promovare a examenului de bacalaureat pentru absolvenții de liceu din promoția 2024, în care se menționează media examenului de bacalaureat, mediile obținute în anii de studii, termenul de valabilitate și faptul că nu a fost eliberată diploma de bacalaureat;
  • foaia matricolă (sau echivalenta acesteia), din care rezultă mediile anilor de studii (pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat din anii precedenți);
  • adeverință medicală tip, eliberată de cabinetele medicale școlare sau de către medicul de familie, din care să rezulte că posesorul adeverinței este apt din punct de vedere medical pentru domeniul la care candidează și o declarație pe propria răspundere de confirmare a stării de „clinic sănătos”;
  • fotografie tip buletin;
  • dovada de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere de la facultatea respectivă, sau actul care îi permite candidatului să fie scutit de plata acestei taxe; taxa de înscriere este de 200 lei pentru fiecare facultate. Detalii privind plata taxei de înscriere pot fi găsite în Anexa 5 sau în ghidul de înscriere online disponibil pe pagina web www.admitere.ugal.ro;
  • certificatul de naștere;
  • cartea de identitate;
  • certificatul de căsătorie, dacă este cazul;
  • diploma de absolvire și foaia matricolă pentru absolvenții învățământului universitar de scurtă durată care doresc să urmeze un program de studii înrudit sau un alt program de studii și se înscriu la concursul de admitere;
  • diploma de licență/inginer și foaia matricolă pentru absolvenții studiilor universitare de licență și pentru absolvenții studiilor universitare de lungă durată care doresc să mai urmeze o altă facultate și se înscriu la concursul de admitere;
  • adeverința de student, eliberată de către secretariatul facultății, pentru candidații studenți care doresc să urmeze concomitent două programe de studii/facultăți și se înscriu la concursul de admitere. Studenții înmatriculați la un program de studii al unei facultăți vor solicita secretariatului (care eliberează adeverința) câte o copie a diplomei de bacalaureat și a foii matricole, ambele certificate „conform cu originalul”;
  • declarația pe propria răspundere privind autenticitatea documentelor încărcate pe platforma www.admitere.ugal.ro și corespondența dintre actele digitale/scanate și cele originale (Anexa 6).

După validarea dosarului de înscriere de către comisia de admitere, candidatul primeşte pe email legitimația de concurs și fişa de înscriere, generate de platformă. Candidatul are obligația de a verifica legitimația de concurs și fișa de înscriere primite și de a semnala, la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., eventualele neconcordanțe/ erori, până la sfârșitul perioadei de înscriere.

 

9. Sunt scutiți de plata taxei de înscriere pentru admiterea la studii universitare de licență și de masterat: copiii cu unul sau ambii părinți decedați, precum și cei din familii monoparentale, cei proveniți de la casele de copii sau din sistemul de plasament familial, copiii cadrelor didactice din instituțiile aparținând Ministerului Educației și care au vârsta de până la 26 ani; cadrele didactice în funcțiune. De asemenea, copiii personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic aflat în activitate sau pensionat, ce a activat în sistemul de învățământ și care au vârsta de până la 26 ani sunt scutiți de plata taxelor de înscriere la concursul de admitere în învățământul superior și beneficiază de gratuitate la cazare în cămine.

Scutirea la plata taxei de înscriere pentru admiterea la studii universitare de licență și de masterat se acordă pentru un singur dosar de concurs.

 

10. Candidații la admiterea din 2024, ai căror părinți sunt absolvenți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați, beneficiază de o reducere de 50 lei la plata taxei de înscriere, pentru un singur dosar de concurs. Aceștia prezintă, la înscriere, o copie după diploma de absolvire a părintelui.

 

11. Candidații români de pretutindeni care au domiciliul stabil în România, absolvenți ai liceelor din țara de origine, pot participa la concursul de admitere pe locurile bugetate și pe locurile cu taxă (inclusiv ID/IFR) și vor prezenta, la înscriere, pe lângă documentele enumerate mai sus, și un atestat de recunoaștere a studiilor, eliberat de direcția de specialitate din cadrul M.E. Această categorie trebuie să urmeze instrucțiunile din metodologia de admitere pentru înscrierea la centrele special amenajate.

 

12. Candidații români de pretutindeni care au domiciliul stabil în România, absolvenți ai liceelor din România, pot participa la concursul de admitere pe locurile bugetate și pe locurile cu taxă (inclusiv ID/IFR). Această categorie trebuie să urmeze instrucțiunile din metodologia de admitere pentru înscrierea la centrele special amenajate.

 

13. În cazul existenței mai multor candidați cu medie egală, pe ultimul loc repartizat, la concursul de admitere pentru studii universitare de licență, departajarea se face, în ordine, după următoarele criterii:

  • media de la bacalaureat;
  • media anuală din ultimul an de studii liceale;
  • nota obţinută la proba scrisă la limba şi literatura română/ maternă de la examenul de bacalaureat.

 

Candidaţii declaraţi admişi la concursul de admitere dobândesc calitatea de student prin decizia Rectorului, după semnarea contractului de studii şi plata taxei de studii.