Condițiile și criteriile de admitere în anul universitar 2025-2026 la programul de studii Medicină (în limba engleză)
Admiterea cetățenilor străini din statele non-UE
Cetățenii străini sunt persoanele care au cetățenia unui stat terț al Uniunii Europene dovedită prin deținerea unui pașaport valabil.
Candidații se pot înscrie atât la centrul special amenajat la sediul central al Universității, Direcția Generală Secretariat, camera U90, cât și online, prin încărcarea documentelor pe platforma www.admitere.ugal.ro, conform calendarului de admitere. Pentru informații suplimentare, candidații pot solicita lămuriri la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Candidatii care doresc să participe la admiterea la programul de studii Medicină (în limba engleză) trebuie să îndeplinească criteriile din OMEN nr. 3473/2017, OMEC nr. 4151/2020, cu modificările și completările ulterioare:
- absolvirea unui liceu acreditat în țara de origine și recunoscut de către Ministerul Educației și Cercetării (Anexa 1 din OMEC nr. 4151/2020). Lista diplomelor de studii liceale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării poate fi consultată accesând fișierul atașat: Lista diplomelor recunoscute de ME;
- diploma de bacalaureat va fi supralegalizată, după caz, sau va fi însoţită de Adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de provenienţă;
-
- supralegalizarea se aplică de către Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă și Ambasada/Oficiul Consular al României în ţara respectivă sau de către Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă și Ambasada/Oficiul Consular al acesteia în România și Ministerul Afacerilor Externe din România;
- pentru țările unde nu există misiuni diplomatice ale României sau care nu au misiuni diplomatice în România, actele de studii vor avea viza Ministerului Educației și a Ministerului Afacerilor Externe din ţara emitentă.
Echivalarea notelor se va face conform grilei de echivalare emiseă de Ministerul Educației și Cercetării și poate fi consultată accesând fișierul atașat: Sistem de notare.
Dosarele considerate eligibile, după criteriile de selecţie, sunt trimise pentru evaluare către Ministerul Educaţiei și Cercetării (MEC) - Direcţia Generală Relaţii Internaţionale, Afaceri Europene și Relația cu OCDE (DGRIAE). În urma evaluării dosarului, MEC emite scrisorile de acceptare la studii și le transmite instituţiilor de învăţământ superior şi, după caz, misiunilor diplomatice, atât în format fizic, cât şi electronic.
Candidații care optează pentru înscrierea la centrul special amenajat vor depune un dosar plic care va conține următoarele documente:
- cererea tip de înscriere, angajamentul candidatului, precum și declarația de consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se completează la depunerea dosarului);
- diploma de bacalaureat sau echivalentă, copie conform cu originalul și traducerea autorizată a documentului original, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă;
diplomele emise în statele care nu sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga vor fi autentificate de către:
-
- Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul României din țara emitentă și Ministerul Afacerilor Externe din România, sau de către:
- Ministerul Educaţiei din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul ţării emitente în România și Ministerul Afacerilor Externe din România;
Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate. Lista statelor pentru care se solicită apostilarea sau supralegalizarea poate fi consultată la următoarea adresă: https://cnred.edu.ro/lista-statelor-pentru-care-se-solicita-apostilarea-sau-supralegalizarea/.
- foaia matricolă - copie conform cu originalul și traducerea autorizată a documentului original;
- certificatul de competență lingvistică (limba engleză) internațional nivel minim B1 sau certificatul de competență lingvistică obținut de la Centrul de Limbi Moderne din cadrul UDJG, nu mai vechi de 2 ani - copie conformă cu originalul;
- cererea pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii (Anexa 2 din OMEC nr. 4151/2020) - copie, link: Annex2-NON-UE.pdf;
- pașaportul- copie;
- certificatul de naștere- copie și traducere autorizată;
- copie după acte care fac dovada domiciliului stabil în străinătate;
- chitanța sau dovada de plată a taxei de evaluare a dosarului - 250 euro pentru cetățeni străini și 1250 lei pentru cetățeni români, taxe nerambursabile;
- 4 (patru) fotografii tip pașaport;
- adeverința medicală într-o limbă de circulație internațională din care să rezulte că posesorul adeverinței nu suferă de boli contagioase/cronice, istoricul personal legat de eventuale boli cronice;
- în cazul documentelor de studii emise de unități de învățământ care funcționează pe sistemul britanic, nu se acceptă rezultatele predictive. Universitatea acceptă doar documentele de studii care conțin notele finale obținute la examenul de bacalaureat/echivalent. Diploma GCE (General Certificate of Education) este obligatorie + General Certificate of Secondary Education;
- candidații care în foaia matricolă au materii cu altă denumire decât biologie/chimie, dar care corespund biologiei/chimiei, sunt obligați să transmită o adeverință emisă de liceu prin care se certifică faptul că materia/materiile respective sunt echivalentul biologiei/chimiei.
Toate copiile necesare pentru dosarul de înscriere la admitere se certifică drept „conform cu originalul” de către persoana din cadrul comisiei de admitere cu atribuții în acest sens.
Candidații care optează pentru înscrierea online pot încărca următoarele documentele scanate sau fotografii în format .jpg pe platforma www.admitere.ugal.ro, conform instrucțiunilor prevăzute în ghidul de înscriere online, disponibil pe pagina web:
- diploma de bacalaureat sau echivalentă și traducerea autorizată a documentului original, autentificată de către autoritățile de resort din țara emitentă; diplomele emise în statele care nu sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga vor fi autentificate de către:
-
- Ministerul Educaţiei şi Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul României din țara emitentă și Ministerul Afacerilor Externe din România, sau de către:
- Ministerul Educaţiei din ţara emitentă, Ambasada/Consulatul ţării emitente în România și Ministerul Afacerilor Externe din România;
Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate. Lista statelor pentru care se solicită apostilarea sau supralegalizarea poate fi consultată la următoarea adresă: https://cnred.edu.ro/lista-statelor-pentru-care-se-solicita-apostilarea-sau-supralegalizarea/
- foaia matricolă și traducerea autorizată a documentului original;
- certificatul de competență lingvistică (limba engleză) internațional nivel minim B1 sau certificatul de competență lingvistică obținut de la Centrul de Limbi Moderne din cadrul UDJG, nu mai vechi de 2 ani;
- cererea pentru eliberarea scrisorii de acceptare la studii (Anexa 2 din OMEC nr. 4151/2020), link: Annex2-NON-UE.pdf;
- pașaportul;
- certificatul de naștere- traducere autorizată;
- acte care fac dovada domiciliului stabil în străinătate;
- chitanța sau dovada de plată a taxei de evaluare a dosarului - 250 euro pentru cetățeni străini și 1250 lei pentru cetățeni români, taxe nerambursabile;
- fotografie tip pașaport;
- adeverința medicală într-o limbă de circulație internațională din care să rezulte că posesorul adeverinței nu suferă de boli contagioase/cronice, istoricul personal legat de eventuale boli cronice;
- în cazul documentelor de studii emise de unități de învățământ care funcționează pe sistemul britanic, universitatea acceptă doar documentele de studii care conțin notele finale obținute la examenul de bacalaureat/echivalent. Diplomele GCE (General Certificate of Education) + General Certificate of Secondary Education sunt obligatorii;
- candidații care în foaia matricolă au materii cu altă denumire decât biologie/chimie, dar care corespund biologiei/chimiei, sunt obligați să transmită o adeverință emisă de liceu prin care se certifică faptul că materia/materiile respective sunt echivalentul biologiei/chimiei.
- declarația pe propria răspundere privind autenticitatea și corespondența dintre documentele digitale/scanate și cele originale.
Dosarele primite după încheierea perioadei de admitere nu vor mai fi luate în considerare/validate.